CLINICA DR. EMILOVA
drumul corect spre starea de sanatate

Avem 225 vizitatori și nici un membru online

Recuperarea sănătăţii necesită un ajutor medical calificat şi un mediu favorabil.

Din octombrie până în iunie clinica funcţionează în staţiunea de vacanţă de pe litoralul bulgăresc „Sf. Sf. Constantin şi Elena”, situat la o depărtare de 10 km direcţie nordică de Varna, care este cel mai mare oraş din Bulgaria situat pe coasta Mării Negre. Clinica foloseşte baza hotelului „Aqua Azur” – cu patru stele. Este o zonă neaglomerată, liniştită, cu un parc cu mulţi copaci şi alee bine amenajate, care se află aproape de coasta mării. Centrul balneologic dispune de piscine în aer liber şi în incinta acestuia, cu apă minerală şi cu apă de mare, oferă diferite proceduri acvatice, băi de argila, saună, masaje, solariu, fitness, tratament cu impulsuri electrice, inhalaţii.

În lunile de vară – iulie şi august, clinica îşi desfăşoară activitatea în hotelul „Borovets Hills” – cu cinci stele. Este situat la o altitudine de 1500 m peste nivelul mării, în staţiunea de munte „Boroveţ”, care se află la o depărtare de 73 km de capitala ţării, Sofia. Pentru confortul oaspeţilor, hotelul „Borovets Hills” oferă piscină acoperită, solariu, băi cu aburi, saună, jacuzzi, masaje, centru de fitness, salon de coafură, locuri pentru călărit.

Wellness Clinic Dr. Emilova – Bulgaria, Saints Constantine and Helena resort, Aqua Azur Hotel

Constatarea cu precizie a stării de sănătate stă la baza recomandărilor individuale în privinţa tratamentului necesar. De aceea, în vederea evaluării efectului terapeutic, în clinica d-nei dr. Emilova se fac diferite analize cu ajutorul unor aparte ultramoderne. Fiind conduşi de scopul suprem de menţinere a sănătăţii, noi asigurăm posibilitatea realizării programului fără nici un fel de riscuri.

thumb med08Analizele de laborator ale sângelui se fac pentru toţi pacienţii la intrarea acestora în clinică şi la cea de a 20-ea zi, în privinţa următorilor indicatori: hemoglobină, eritrocite, hematocrit, leucocite, trombocite, LY%, MID%, GR%, MCV, MCH, MCHC, RDW, MPV, Pct, PDW, SUЕ, colesterol, HDL, LDL, VLDL, trigliceride, glucoză, creatinină, GGT, bilirubină totală, proteină totală, acid uric. În caz de nevoie se fac şi analize suplimentare ale sângelui, cum ar fi: electroliţilor, hormonilor, anticorpurilor, markerilor tumorali; precum şi analiza urinei sau secreţiilor microbiologice.

Bioimpedans monitorizarea este o metodă de analiză electronică a compoziţiei ţesuturilor corporale cu ajutorul aparatului "Tanita", care stabileşte greutatea exactă şi calculează indicele masei corporale, cantitatea lipidelor şi lichidelor în organismul omului, raportându-le la normele respective. Prin această procedură trece fiecare pacient în prima zi, şi apoi în cea de a 10-ea şi a 20-ea zi din programul de tratament, precum şi în timpul schemei de realimentare.

Ecografia organelor abdominale – o metodă imagistică, cu ultrasunet, pentru analiza organelor abdominale (ficatul, vezica biliară, pancreasul, splina, rinichii, glanda suprarenală, vezica urinară, prostata la bărbaţi, uterul şi ovulele la femei). Ecografia se face tuturor pacienţilor în prima zi în care intră în clinica noastră, şi apoi în cea de a 20-ea zi din programul de tratament, precum şi în timpul schemei de realimentare.

Ecografia tiroidei - metodă imagistică, cu ultrasunet, pentru analiza glandei tiroidale. Se recomandă în cazurile inflamaţiei tiroidei, nodurilor, chisturilor, în cazul creşterii volumului tiroidei sau tulburărilor hormonale în funcţia glandei tiroidale.

Ecografia glandelor mamare - metodă imagistică, cu ultrasunet, pentru analiza glandelor mamare. Se recomandă în mastopatii, chisturi şi în profilactica cancerului de sân.

thumb med04Doppler-sonografia vaselor sanguine – o metodă de analiză cu ultrasunet pentru constatarea tulburărilor în refluxul venos la nivelul gâtului, capului sau membrelor, ca urmare a mai multor cauze. Indicaţii: în migrenă, cefalee cu cauză neidentificată, hipertensiune, diabet zaharat, stări în urma unui infarct cardiac sau cerebral, procent ridicat al lipidelor în sânge, recomandându-se şi fumătorilor cu vârsta de peste 40 de ani.

Osteodensitometria – o metodă de analiză cu ultrasunet pentru testarea densităţii osoase a membrelor inferioare sau superioare. Este un mijloc de testare şi control al osteoporozei. Poate aprecia predictiv riscul de fracturi şi se recomandă în cazul apariţiei durerilor osoase, tulburărilor hormonale şi femeilor în perioada post-climaxului.

Electrocardiografia (ЕKG) – este o metodă de investigaţie care evaluează activitatea electrică a inimii. Se face tuturor pacienţilor la intrarea acestora în clinică şi în caz de nevoie în cursul tratamentului.

Ecocardiografia – o metodă imagistică, cu ultrasunet, pentru investigarea inimii: din aspectul morfologic, al activităţii valvulei şi de pompare a sângelui. Se recomandă pacienţilor cu hipertensiune, boală ischemică, insuficienţă cardiacă, afecţiuni ale valvelor cardiace, persoanelor cu obezitate gravă.

Holterul EKG – un aparat cu ajutorul căruia se monitorizează activitatea inimii pe o perioadă de 24 de ore. Se recomandă pacienţilor cu ritm accelerat al bătăilor inimii, cu palpitaţii sau sincope, cu aritmii dovedite de orice tip.

thumb med12Control şi consultaţii ginecologice – în cazul problemelor şi bolilor ginecologice. Posibilităţi pentru control ginecologic intravaginal şi la ecograf, pentru analize microbiologice, test citologic Papanicolau, analize hormonale, introducerea sau scoaterea de sterilete din uter.

Spirometria – un test prin care se măsoară funcţia respiratorie a plămânilor. Se recomandă fumătorilor înrăiţi care fumează de mai mulţi ani, în cazul astmului bronhial, bronşitei cronice, pneumoniilor frecvente, persoanelor cu obezitate gravă.

Endoscopia sistemului gastric – o metodă pentru investigarea şi efectuarea unor manipulări terapeutice cu ajutorul unei sonde introduse în esofag, în stomac, în duoden, în intestinul gros sau în rect. Endoscopia este necesară în cazul pacienţilor suspectaţi de ulcer, gastrită, colită, polipi colonici, diverticule, hemoroizi.

thumb med01Stilul principal al activităţii noastre constă în faptul că ne axăm nu numai asupra simptomelor pacientului, ci îl privim ca un sistem integrat – material, intelectual, emoţional şi spiritual. Această atitudine ne dă posibilitatea să identificăm cauzele afecţiunilor şi să facem recomandări individuale pentru depăşirea problemelor de sănătate. Noi îndreptăm atenţia pacientului asupra relaţiei bidirecţionale intelect/emoţiicorpul uman, întrucât o serie de studii moderne arată că numărul afecţiunilor psihosomatice creşte în continuare din cauza efectului nefavorabil asupra sănătăţii omului al stărilor psihice şi emoţionale negative. Chiar şi Hipocrat afirmă ca să fii sănătos înseamnă să fii în armonie cu tine însuţi, precum şi cu mediul în jurul tău. Noi de asemenea credem că sănătatea reprezintă un echilibru dinamic care poate fi atins prin modul de viaţă adecvat legilor naturii, iar ceea ce se întâmplă în mintea omului are un impact direct şi asupra corpului uman, prin urmare, omul trebuie tratat ca un sistem multidimensional, având în vedere chiar şi mediul în care trăieşte şi munceşte. De aceea clinica noastră îmbină cu succes realizările performante ale medicinii convenţionale cu tradiţiile naturiste. Noi suntem de părere că nu există nicio contradicţie dintre cele două tipuri de tratament şi lucrăm pentru promovarea şi dezvoltarea medicinii unice, adică pentru medicina care ne ajută să fim cu adevărat sănătoşi.

Psihoterapia

În fruntea acestei activităţi stă un psihiatru calificat şi aceasta suplimentează tratamentul principal, ajutând la obţinerea unor rezultate stabile şi de lungă durată. Psihoterapia se recomandă în nevroze, depresii, insomnie, labilitate emoţională, anorexie/bulimie.

Fizioterapie şi acupunctură

Clinica noastră oferă acupunctură, ultrasunet, laser, terapie cu impulsuri electrice, care se prescriu şi se execută de un bun specialist fizioterapeut. Se foloseşte în cazul durerilor articulare şi musculare, în stările posttraumatice, artrite şi artroze, nevralgii, plexite, radiculite, discopatii, inflamaţii ginecologice cronice.

Ionoforeză de dezintoxicare

thumb med10Este o metodă de mobilizare a toxinelor din organism în vederea evacuării acestora prin piele cu ajutorul unor impulsuri electrice uşoare. Această procedură tonifiază organismul şi stimulează funcţiile vitale ale acestuia, duce la optimizarea metabolismului şi la reducerea ridurilor premature.

Hidrocolonterapia

Hidrocolonterapia este o metodă mecanică de curăţare a intestinului gros. Se recomandă în constipaţii, colită cronică, migrenă, oboseală cronică, alergii şi boli ale sistemului imunitar. Se combină cu administrarea de probiotice în vederea optimizării florei intestinale.

Terapia cu probiotice

Se administrează alimente speciale (probiotice), bogate în bacteriile vii Lactobacillus Bulgaricus, care inhibă procesele de putrefacţie în intestine şi au un efect benefic foarte puternic care încetineşte îmbătrânirea. Se poate aplica şi în combinaţie cu hidrocolonterapia.

thumb aza10Este foarte benefică combinarea şederii în clinica noastră cu proceduri acvatice sau altele, care au un efect de însănătoşire şi de relaxare generală, pe care le oferă hotelurile respective. Acestea vă vor crea un confort total, posibilităţi de odihnă activă şi vor suplimenta efectul benefic al programului nostru:

Tratament acvatic (SPA) – băi cu jeturi turbionare (cu masaj subacvatic şi plante medicinale), băi de perle (cu masaj subacvatic şi plante medicinale), băi galvanice (terapeutice).

Masaje – clasice, adânci, de drenare limfatică

Inhalaţii – cu apă de mare, cu apă minerală, cu medicamente

Băi de nămol – aplicare redusă, medie, corp întreg

Electroterapie – camp magnetic, nemectrodin, cu raze ultraviolete, radar

Ultrasunet

thumb phys38Programul de exerciţii fizice este ales în mod corect şi ocupă un loc important în recuperarea şi tonifierea organismului. Acesta menţine buna funcţionare a metabolismului, optimizând efectul terapeutic al tratamentului cu fructe şi al celorlalte metode. Exerciţiile fizice stimulează circulaţia sanguină, funcţia sistemului excretor şi a sistemului nervos. Ajută de asemenea la eliminarea stresului şi oboselii acumulate.

Clinica oferă o mare varietate de exerciţii fizice în funcţie de vârsta şi starea de sănătate a pacienţilor. Fiecare zi începe cu gimnastică, ritualuri tibetane şi yoga asane, pe care pacienţii le fac împreună cu dr. Emilova. Programul săptămânal cuprinde plimbări şi excursii zilnice, dansuri sportive şi populare, calanetică, yoga, gimnastică chinezească Ţi Gun şi gimnastică acvatică. În fiecare zi vor fi organizate şi excursii până la diferite monumente istorice şi culturale din zonă.

Avem 225 vizitatori și nici un membru online

Phys25